#GhidulDeEnergie — Ce sunt comunitățile energetice?

Cooperativa de Energie
2 min readNov 4, 2020
Ce sunt comunitățile energetice?

Până de curând, sistemul energetic a fost dominat de marii jucători, care controlau atât furnizarea cât și distribuția de energie. Consumatorul final nu juca nici un rol pe piața de energie, nu avea libertatea de a-și schimba furnizorul de energie, dacă dorea să aleagă o ofertă mai bună.

Din fericire, situația a început treptat să se schimbe, odată cu creșterea presiunii publice în direcția deschiderii și democratizării pieței de energie la nivel european.

𝗖𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮̆?

✅ este o formă juridică de organizare autonomă și controlată efectiv de către “acţionari”/membrii unei comunități;

✅ presupune participarea deschisă și voluntară a acestora în proiecte de eficiență, producție și/sau vânzare de energie regenerabilă;

✅ reprezintă puterea cetățenilor de “a-și lua înapoi energia” prin investiții proprii în parcuri fotovoltaice, turbine eoliene sau alte forme de producție/stocare sau distribuție a energiei — proiecte care oferă beneficii pe toate planurile (sociale, economice și de mediu) pentru toți cei implicați.

𝗖𝗮̂𝗻𝗱 𝗮𝘂 𝗮𝗽𝗮̆𝗿𝘂𝘁 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗲?

Comunitățile energetice au o istorie veche în Europa de Vest, unde au fost lansate sub forma de proiecte de energie anti-nuclear și anti-combustibili fosili, începând cu anii 70’.

𝗨𝗻𝗱𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗿𝗲𝗴𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗲?

Pachetul de Energie Curată, elaborat de Comisia Europeană și cunoscut ca “Green Deal” — în cazul de față, prin Directiva privind Energia din Surse Regenerabile (REDII) — oferă suportul legal pentru înființarea comunităților de energie regenerabilă.

Acolo se reglementează scopul și modul în care o comunitate energetică funcționează. Directiva trebuie transpusă în maxim 2 ani de la promulgare în legea națională. Pentru România, asta înseamnă nu mai târziu de 31 iunie 2021.

𝗗𝗼𝗮𝗿 𝗰𝗼𝗼𝗽𝗲𝗿𝗮𝘁𝗶𝘃𝗲𝗹𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗲𝘅𝗲𝗺𝗽𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗲?

NU

Ele pot îmbrăca mai multe forme de organizare juridică: cooperative, asociații, organizații non-profit sau fundații.

𝗖𝗮𝗿𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗲𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗰𝗵𝗲𝗶𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗲𝘁𝗶𝗰𝗲?

❎ Pot participa: persoane fizice, juridice, autorităţi locale (inclusiv municipalităţi) sau IMM-uri pot participa ca membri.

❎ Control şi proces decizional democratic: comunitatea energetică trebuie să fie controlată de către membri și trebuie să fie „autonomă”: niciun membru individual (în special o companie sau o instituţie financiară) nu poate să exercite o influenţă disproporţionată asupra deciziilor din comunitate.

❎ Participare deschisă şi voluntară: comunitatea trebuie să fie deschisă tuturor posibililor membri pe baza unor criterii nediscriminatorii şi să permită acestora să se retragă.

❎ Scop alternativ la obţinerea profitului: comunitatea energetică trebuie să aibă ca scop principal oferirea unor avantaje de mediu, economice sau sociale în rândul membrilor săi. Membrii comunităţii pot obţine o rentabilitate financiară a investiţiei lor.

𝗠𝘂𝗹𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗰𝗼𝗼𝗽𝗲𝗿𝗮𝘁𝗶𝘃𝗲𝗹𝗼𝗿 𝘀𝗮𝘂 𝗶̂𝗻𝘁𝗿𝗲𝗽𝗿𝗶𝗻𝗱𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲.

Prin urmare, definiţia oferă o oportunitate unică de a promova adoptarea acestor forme juridice de către comunităţile de energie din surse regenerabile, astfel încât sistemul nostru energetic să poată ajuta oamenii şi planeta.

Sursa grafică: rawpixel.com

--

--